Raport de activitate al Asociaţiei Filantropice Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul pe perioada 2002-2007

Raport de activitate al Asociaţiei Filantropice Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul pe perioada 2002-2007

1. Misiunea asociaţiei

 Asociaţia Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a fost înfiinţată pe durată nedeterminată , pe lângă biserica cu acelaşi nume în anul 2002.

 2.  Scopul

Militarea pentru promovarea unor idealuri umanitare de solidaritate umană, întrajutorare, sprijinirea unor categorii sociale defavorizate neinstituţionalizate pentru ajutor social şi umanitar, servicii de consulatanţă gartuită pentru persoane vulnerabile din punct de vedere social.

3. Obiective

– organizarea, cu ocazia sărbătorilor, a unor acţiuni de distribuire a unor pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi lenjerie de pat pentru beneficiarii asociaţiei.

– efectuarea unor vizite pastorale la domiciliul persoanelor aflate în parohia Bisericii în vederea identificării cazurilor sociale şi a ajutorării acestora.

– încheiere de parteneriate cu instituţii care activează în acelasi domeniu, în vederea derulării unor proiecte.

– acordarea de asistenţă materială şi spirituală persoanelor cu boli garave , cât şi familiilor acestora.

– construirea unui sediu al asociaţiei care să fie compartimentat pentru diverse utilizări( asistenţă socială, cantină socială, adăpost ocazional sau centru de consiliere socială şi spirituală.

În vederea atingerii acestor obiective au fost desfăşurate următoarele activităţi:

 Anul 2002

 În anul 2002:

–  cu ocazia Sărbătorii Sfântului Nicolae au fost distribuite 102 pachete cu dulciuri pentru copiii care au frecventat Biserica Sf, Ier. Iosif Mărturisitorul, în valoare de 2.320.000 lei, deasemenea au fost donate ,copiilor cu o situaţie financiară precară de la Şcoala Generală Avram Iancu, îmbrăcăminte în valoare de 1.400.000 lei.

–  cu ocazia Crăciunului , în baza unei colaborări cu ASSOC Baia Mare, care a pus la dispoziţia asociţiei o listă cu persoanele vârstnice aflate în evidenţa lor, au fost distribuite 70 de pachete cu alimente în valoare de 14.070.000 lei.

– Tot cu ocazia Crăciunului au fost distribuite îmbrăcăminte, lenjerie de pat şi alimente, în valoare de 9.740.000 lei persoanelor nevoiaşe care s-au adresat Bisericii.

–  În preajma Anului Nou au fost distribuite 31 de pachete cu alimente în valoare de 1.800.000 lei, bolnavilor internaţi,  fără familie sau care proveneau din familii sărace, în baza unei colaborări cu Spitalul Judeţean,care a pus la dispoziţia asociaţiei lista cu cele 31 de persoane.

TOTAL: 203 PACHETE ÎN VALOARE DE 29.330.000 LEI


Anul 2003

 În anul 2003 au avut loc următoarele activităţi:

– în preajma Sărbătorii Sfintelor Paşti, asociaţia a distribuit pachete cu alimente, în valoare de 3.000.000 lei,  unui numar de 20 de asitaţi sociali aflaţi în evidenţa Consiliului Local Baia Sprie.

– În perioada ianuarie –  aprilie au fost identificate, prin intermediul unor anchete sociale, 24 de cazuri sociale, în zona parohiei, care au beneficiat de alimente, îmbrăcăminte şi lenjerie de pat în valoare de 5.200.000 lei.

– Cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, au fost distribuite 28 de pachete alimentare în valoare de 3.500.000 lei, asistaţilor sociali care locuiesc în apropierea Bisericii Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul.

– În luna august au fost achiziţionate  jachete şi scurte pentru sezonul toamnă – iarnă , în valoare de 16.200.000 lei.

– În perioada iulie – august 2003 s-a realizat dotarea şi amenajarea noului sediu al asociaţiei , în incinta Căminului “Grup Şcolar de Industrie Uşoară” , B-dul Republicii nr.8, achiziţionarea unui telefax în valoare de 6.800.000 lei, montarea unei uşi de termopan în valoare de 10 milioane de lei şi alte cheltuieli de amenajare.

– Cu ocazia Sărbătorilor de iarna asociaţia  a încheiat un parteneriat cu Fundaţia Kelsen care a efectuat  anchete sociale la un numar de 40 de familii ale copiilor beneficiari de alocaţii sociale de la şcolile nr.11,12,17,si 18  , în urma cărora aceste familii au beneficiat de pachete alimentare în valoare de 8.900.000 lei.Deasemenea au mai fost distribuite 200 de pachete cu dulciuri copiilor care au venit să colinde la Biserica Iosif Mărturisitorul, în valoare de 6 milioane de lei.

– În cursul lunii decembrie 2003 au fost distribuite copiilor de la şcolile nr, 11, 12, 17 si 18 cât şi famililor acestora scurtele şi jachetele achiziţionate în luna august,cât şi un număr de 45 de pantaloni în valoare de 9.400.000 lei.

– Au mai fost oferite familiilor nevoiaşe şi ajutoare ocazionale în valoare de 9 miloane de lei( din care 7 milioane au fost ajutoare financiare)

– Tot în 2003 asociaţia a întocmit şi a depus un proiect la FRDS care consta în oferirea de consiliere educaţională şi psihologică tinerilor cu probleme de adaptare, relaţionare şi comunicare.

TOTAL: 357 DE PACHETE ÎN VALOARE DE 68.000.000 LEI

 Anul 2004

             În anul 2004 asociaţia a încheiat un parteneriat cu Fundaţia Crucea Alb – Galbena care a  efectuat noi anchete sociale familiilor copiilor beneficiari de alocaţii sociale de la şcolile nr.11,12,17,si 18 , în urma cărora s-a stabilit că un număr de 35 de familii vor beneficia de pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi lenjerie de pat, cu ocazia Sfintelor Paşti, în valoare de 5.800.000 lei.

În preajma Sărbătorii Sf. Rusalii au fost distribuite 30 de pachete cu alimente în valoare de 4.600.000 lei familiilor aflate în evidenţa asociaţiei şi a Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă.

Un număr de 5 pachete, în valoare de 1 milion de lei au fost distribuite şi cu ocazia Sărbătorii Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

În urma inundaţiilor care au avut loc la sfârşitul lunii iulie, asociaţia în parteneriat cu Episcopia a organizat un transport de alimente şi haine în localităţile Gioasa şi Agaş din judeţul Bacău.Astfel donaţiile s-au ridicat la valoarea de 9.600.000 lei ( din care 5.800.000 lei aportul parohiei şi al asociaţiei) în alimente şi aproximativ 20.000.000 lei în îmbrăcăminte, încălţăminte şi lenjerie de pat.

De asemenea în ultima perioadă a anului 2004 au mai fost distribuite alimente în valoare de 1.300.000 lei pentru cazurile sociale speciale.

TOTAL: 70 DE PACHETE ÎN VALOARE DE 42.300.000 LEI

 Anul 2005

 Cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paşti au fost distribuite beneficiarilor asociaţiei un număr de 50 de pachete în valoare totală de 9.050.000 lei.

În perioada noiembrie – decembrie au fost distribuite confecţii unui număr de 15 familii nevoiaşe, în valoare totală de 381,000 lei.

La sărbătorirea Sfântului Nicolae au fost distribuite un număr de 60 de pachete cu dulciuri copiilor de la Centrul de Plasament pentru Copii Şcolari de pe strada Barbu Delavrancea, precum şi un număr de alte 30 de pachete, în valoare de 200 de lei care au fost distribuite beneficiarilor asociaţiei.

De Crăciun au fost distribuite 30 de pachete cu alimente, familiilor nevoiaşe, în valoare de 306  lei.

TOTAL: 185 DE PACHETE ÎN VALOARE DE 14.437.000 LEI

 Anul 2006

În anul 2006 au fost acordate 222 de pachete cu ocazia următoarelor sărbători:

În perioada sărbătorilor de iarnă 2005-2006 au fost distribuite 50 de pachete în valoare totală de 751,09 lei.

Premergator sărbătorii de 8 Martie au fost distribuite 20 de pachete însumând 260,63 lei.

Cu ocazia Sărbătorii Sf. Paşti au fost donate 30 de pachete alimentare în valoare de 395,38 lei.

La solicitarea famililor beneficiare ale asociaţiei au mai fost distribuite un număr de 20 de pachete cu alimente în valoare de 423,80 lei.

Înaintea Sărbătorii Sf. Marie Mare departamentul de asistenţă socială al asociaţiei a donat beneficiarilor 17 pachete alimentare însumând 653,80 lei.

De Sf. Nicolae au fost donate 25 de pachete care conţineau alimente, în valoare de 755,00 lei.

Cu ocazia Sărbătorii Crăciunului persoanele aflate în baza de date a asociţiei au beneficiat de 50 de pachete alimentare care au avut valoarea de 579,50 lei.

30 de pachete alimentare au fost distribuite şi cu ocazia sărbătoririi Anului Nou , a caror valoare totală a fost de 927 lei.

În perioada 17.11.2006 – 31.12.2006 au fost distribuite 27 de pachete valorând 2.388,00 lei care conţineau scurte, jachete, sacouri, salopete, camăşi, pantaloni , care au fost primite de către asociaţie de la S.C. Liberty S.R.L.

TOTAL: 222 PACHETE ÎN VALOARE DE 7.152.20 LEI

 Anul 2007

Pe parcursul anului 2007 au avut loc următoarele activităţi:

În perioada 05.01.2007- 31.03.2007 s-a acordat un număr de 55 de pachtete cu alimente persoanelor care au prezentat un risc social crescut.Aceste pachete au valorat 1.133,00 lei.

Cu ocazia sărbătorilor pascale beneficiarii asociaţiei au primit 20 de pachete cu alimente şi dulciuri în valoare de 181,60 lei.

Pe parcursul lunii iunie au mai fost distribuite 4 pachete cu alimente, însumând 32,04 lei,  cazurilor speciale.

În perioada 01.08.2007 – 26.12.2007 au fost donate prin intermediul Centrului de Reabilitare Socială al SPAS, 63 de pachete alimetare , în valoare totală de 1.638,27 lei.

Cu ocazia sărbătoririi Sf. Nicolae, tot prin intermediul   Centrului de Reabilitare Socială al SPAS, s-a distribuit un număr de 68 de pachete, persoanelor aflate în nevoie.Pachetele au valorat 358,66 lei

TOTAL: 210 PACHETE ÎN VALOARE DE 3.343.70 Lei

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns