Proiectul „Filantropia” a ajuns la final

antet color jpg

Asociaţia Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, alături de S.C. 3 ART S.R.L. Baia Mare, au prezentat rezultatele proiectului „FILANTROPIA”, în cadrul Conferinţei finale a acestuia, care a avut loc la sediul Asociaţiei, în data de 25 martie 2015, cu începere de la ora 12:00.

353 de persoane din judeţul Maramureş au beneficiat de activităţile proiectului

Evenimentul a reunit membrii echipei de implementare a proiectului, dar şi persoane din grupul ţintă, colaboratori, publicul interesat şi reprezentanţi ai mass-media.
În cadrul conferinței finale, dl. Fodoruţ Vasile, manager de proiect, împreună cu dna. Pobozsnyi Angela – în calitate de reprezentant al S.C. 3 ART S.R.L, au evaluat rezultatele proiectului, acestea fiind depășite la cei mai importanți indicatori, astfel: 353 persoane informate şi consiliate (față de 320 propuse inițial), 320 persoane instruite şi certificate (față de 300 propuse inițial), 50 de persoane angajate după finalizarea programelor de formare profesională din cadrul proiectului (față de 39 propuse inițial), 75 persoane premiate – participanți la cele 3 Ateliere „START” înfiinţate, 7 programe de formare profesională autorizate, 1 Job-Club organizat.
Printre invitaţii speciali ai evenimentului s-au regăsit Pr. vicar dr. Vasile Augustin – reprezentant al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dl. Morar Ovidiu – director al AJPIS Maramureş şi pr. dr. Bogdan Gavra – director SPAS Baia Mare/consilier asistență social-misionară Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Din alocuțiunile invitaților și participanților a reieșit importanța implementării proiectului pentru piața muncii în județul Maramureș.

Proiectul „FILANTROPIA”, ID POSDRU 124956, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. A demarat în 30.03.2014 şi a avut ca obiectiv general facilitarea integrării pe piaţa muncii şi dezvoltarea profesională cu impact pe termen lung pentru 320 de persoane fără loc de muncă din regiunea nord-vest, cu accent pe şomerii de lungă durată, în termen de 12 luni, prin furnizarea serviciilor de informare, consiliere şi orientare privind cariera, formare profesională continuă, ateliere de lucru profesionale, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă.

Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să accesaţi pagina Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/ProiectFilantropia.

Asociaţia Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”
Bld. Republicii, nr. 8, Baia Mare, jud. Maramureş
Fodoruţ Vasile, Manager proiect – Tel.: 0362-739-505
E-mail: afsiim@yahoo.com

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns