contact
BISERICA SI ASOCIATIA FILANTROPICA SF. IOSIF MARTURISITORUL
twitter
rss feed
blog entries
log in

16 Noi

Grădina din adânc
Treceri nevăzute 3


Lumea este aceasta care este, cu chinurile și cu bucuriile ei. Totdeauna a fost așa. Și așa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pământul nostru. Viață și moarte. Înflorire și decădere. Cădere și Înviere. Toate acestea merg împreună. Și vor merge așa pentru totdeauna în acest interval al timpului.

Însă ceea ce trăiești tu înlăuntrul tău nu depinde numai de lumea exterioară, nici măcar de modul în care tu „interpretezi” această lume, de ochii tăi, de optica ta. De felul în care vezi tu viața, ce însemnătate dai tu eșecului, dacă te schimbi ușor în rău din pricina unei încercări, dacă te prăbușești grabnic într-o stare de părăsire sau de trădare.
Hristos, de asemenea, a trăit într-o lume tragică, într-o epocă la fel de dificilă. Dar El a fost necontenit în contact cu Tatăl Lui cel Ceresc, cu pacea inimii Lui dumnezeiești, cu bucuria Sfântului Duh care-L inunda. Și așa le suporta pe toate, pe toți îi iubea, peste tot iradia lumină, nici de moarte nu se temea, nici trădările nu-L distrugeau.
Dacă, așadar, ai putea și tu să-ți schimbi ochii tăi, afecțiunile (iubirile) tale, mintea ta, atunci toate vor fi probabil la fel, dar tu nu te vei distruge cu ușurință. Vei fi altfel, vei auzi înlăuntrul tău alte lucruri, vei simți o putere de neclintit care te va ține drept în picioare!

Dragoste, sexualitate si
Taina Cununiei


Căsătoria este o ceremonie bisericească şi nu o afacere privată. Este un eveniment social, şi nu o chestiune individualistă. Acesta e motivul pentru care atât la începutul Logodnei, cât al Cununiei diaconul se roagă „pentru mântuirea tuturor”, „pentru pacea a toată lumea” şi „pentru tot clerul şi poporul”.
Este limpede faptul că slujba a fost iniţial încorporată în dumnezeiasca Liturghie . De fapt, adevăratul înţeles al Căsătoriei, însăşi sfinţenia ei, nu poate fi apreciată pe deplin în afara contextului ei euharistic. Scopul fundamental al săvârşirii Tainei Căsătoriei în cadrul dumnezeieştii Liturghii a fost recunoaşterea faptului că Euharistia era revelaţia reală, palpabilă a Împărăţiei. Lumânările ţinute adesea de cuplu simbolizează această Împărăţie, aşa cum s-a arătat ea în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 2) la Cincizecime, deşi poate că ele sunt mai degrabă un chip al luminii lui Hristos, centrală în rânduielile de iniţiere pascale din Biserica primară. Dar cuplul ca atare reprezintă organe vii oferite lui Dumnezeu, precum pâinea şi vinul pentru Euharistie, în așteptarea slăvitei și luminatei sale prefaceri. Minunea Căsătoriei face posibilă „o nouă creație”, deși nu o creației ex nihilo, ci una care rezultă din condițiile oferite de cuplu. Unul oferă lui Dumnezeu ceea ce are și ceea ce este, în vreme ce Dumnezeu preface apa în vin (cf. Ioan 2, 1-11). Urmarea acestei „făpturi noi” este calea către veșnicie, simbolizată de „dănțuirea lui Isaia”, în chip circular. Dănțuirea semnifică Biserica, condusă de Hristos, simbolizat la rându-i de Evanghelia ţinută de preot. Hristos conduce cuplul în noua lui viaţă ca pe un microcosmos al Bisericii şi al creaţiei.
Tradus de Ştefan Voronca

Spioana


„Spioana” rămâne – în viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor român. Frescă a unor realități românești deloc îndepărtate de zilele noastre, Spioana e cartea în care Gheorghiu își asumă atât rolul de narator obiectiv, cât și de personaj atipic al cărții, cunoscător al unor adevăruri exprimate răspicat în lumina Adevărului absolut…

Sfaturi pentru viața de zi cu zi


Ţinta noastră trebuie să fie: căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (v. Mt. 6, 33), adică împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne curăţeşte de patimi şi ne dăruieşte odihnă şi nădejdea mântuirii din negrăita iubire de oameni dum­ne­zeiască, nu din faptele noastre, deoarece chiar dacă am săvârşi toate cele poruncite nouă, trebuie să ne socotim slugi netrebnice (v. Lc. 17, 10). Şi atâta timp cât ne aflăm încă în patimi, trebuie neapărat să ne oste­nim pentru a smulge din inima noastră neghinele.
Nu trebuie să năzuim însă spre a ajunge în scurtă vreme la nepătimire şi la odihnă: pentru aceasta este nevoie de vreme, de oste­neală şi de ajutorul lui Dumnezeu. Tot ce se dobândeşte în scurtă vreme piere degrabă.
Nu te trândăvi şi nu te tulbura, ci încre­din­ţează-te voii lui Dumnezeu.
Sfântul Macarie de la Optina

De la moarte la viață


Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății. Creștinismul nu este altceva decât o chemare la o luptă pe viață împotriva diavolului și a morții până la biruirea lor finală. Fiecare păcat constituie trădare, fiecare patimă, cedare, și fiecare răutate, înfrângere.
                                                                                                                Gheronda Iosif Vatopedinul

Maria Skobtova
Sfanta ortodoxa victima a nazismului


Volumul „Maria Skobtova. Sfanta ortodoxa victima a nazismului” este semnat de scriitoarea franceza Laurence Varaut si tradus de Vasilica Eugenia Cristea. Are un caracter biografic in care este surprinsa personalitatea de exceptie a sfintei Maria Skobtova.
In timpul Ocupatiei la Paris, cativa crestini ortodocsi si-au trait crestinismul pana la martiriu si la deportare, dupa lupte eroice. Unii dintre ei se adunasera in jurul unei femei, Maria Skobtova, care se nascuse in timput Iui Alexandru al III-lea intr-o Rusie prospera si plina de perspective pentru ea: teologie, poezie, pictura, broderie, toate acestea ii erau deschise. lnitial angajata in lupta revolutionarilor, se casatoreste cu un oftter pe care il va insoti in dezastrul suferit de armata albilor. Marea suferinta provocata de emigrare si de moartea unuia dintre copiii sai au condus-o la viata monahala si la mucenicie. Marturisind pana in ultima clipa, a salvat numerosi evrei si amurit la Ravensbruck.

Sfantul Vasile de Ostrog
Minuni contemporane
(dupa anul 1968)

Sfântul Vasile din Ostrov – unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai sârbilor, s-a născut în Herţegovina, la 28 decembrie 1610, într-o familie evlavioasă. De mic a fost dus la mănăstire. Înainte de a împlini 30 de ani a fost făcut episcop. Despre Sfântul Vasile de la Ostrog se spune că avea darul de a vindeca bolile trupului şi ale sufletului încă din tinereţe. Minunile au continuat şi după moartea Sfântului şi continuă şi azi. Leagănul în care era un copilaş s-a rostogolit peste balustrada gardului mănăstirii, a căzut în gol câteva sute de metri şi s-a spart în mii de bucăţele, dar copilaşul n-a păţit nimic, ca şi cum cineva l-ar fi ţinut în braţe, până când a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii şaptezeci, unui senator american bolnav i s-a arătat în vis mănăstirea albă din vârful muntelui, în faţa căreia un om îi spunea că numai acolo se va vindeca de boala gravă pe care o avea. N-a ştiut să descifreze visul, dar peste câţiva ani, în timpul unei vizite oficiale în străinătate, a văzut imaginea mănăstirii din vis pe o carte poştală. A întrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la mănăstire şi a scăpat de suferinţele care l-au măcinat ani de zile. Dincolo de aceste întâmplări reale sau doar legende, despre puterea moaştelor Sfântului Vasilie de la Ostrog, stau mărturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele până la mănăstire, în speranţa vindecării.
Tradus de Vînă Corina Alexandra

Pacatul stramosesc


Teza de doctorat a părintelui Ioannis Romanidis a reprezentat nu doar „o piatră de poticnire”, care a răvăşit Facultatea de Teologie din Athena, ci și o „adevărată revoluţie, unitatea de măsură a celei mai curate ortodoxii bisericeşti”, una dintre călăuzele restabilirii vieții bisericești și demersului teologic, hrănite de înțelegerea autentică a cuvântului patristic.

Cuvântul părintelui Romanidis, asemenea celui pa­tristic, are neîndoielnic virtutea de a lumina și a in­cita totodată, trezind în spiritul noilor generații ne­voia de a descoperi filonul patristic și teologia empirică a curățirii și luminării inimii și a îndumnezeirii, dincolo de stereotipurile și clișeele unei pseudo-teologii străine de învățătura Bisericii primare și de experiența aducătoare de viață și nestricăciune a Duhului.
Tradus de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă

Patriarhul meu


Cartea dedicată Patriarhului Justinian Marina, apărută sub semnătura vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, a fost îngrijită de pr. Bogdan Ivanov şi a apărut în contextul „Anului omagial Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română.
Volumul „Patriarhul meu” este format dintr-o serie de 12 texte scrise de-a lungul timpului de către Bartolomeu Valeriu Anania, în care este surprinsă personalitatea Patriarhului Justinian, precum şi relaţia pe care acesta a avut-o cu ierodiaconul Bartolomeu. În Cuvântul înainte al cărţii, pr. Bogdan Ivanov a arătat că este necesar să fie aduse în lumina tiparului „personalități și vieți exemplare, și mai ales modele de ucenicii și iubiri admirabile, care au trecut demult proba timpului. O astfel de carte, alcătuită de la sine, este și volumul de față, care își propune să zugrăvească una din cele mai lungi și admirabile relații de ucenicie dintre patriarhul Justinian Marina și tânărul monah Bartolomeu Valeriu Anania, ierarhul de mai târziu.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comenteaza acest articol:






  • construimcatedrala.ro
  • Vizitati-ne si pe facebook
  • Tur Virtual Biserica Sfantul Iosif Marturisitorul
  • Categorii

  • Disponibilă la "Casa Cărții"


  • Articole recente

  • Arhive