contact
BISERICA SI ASOCIATIA FILANTROPICA SF. IOSIF MARTURISITORUL
twitter
rss feed
blog entries
log in

20 Apr

Adevarurile in care cred


La crestinul adevarat, totul trebuie sa fie altfel in duh, in trup si in viata: alte ganduri  duhovnicesti, sfinte; alte pofte  ceresti, duhovnicesti; alta vointa dreapta, sfanta, blanda, buna; alta inchipuire curata, sfanta; alta aducere aminte, alt fel de a privi lucrurile curat, simplu, sfant, fara de viclenie; alt cuvant curat, serios, bland; pe scurt, crestinul trebuie sa fie alt fel de om, nou, sfant, care traieste dumnezeieste, care gandeste, simte, vorbeste si lucreaza prin Duhul lui Dumnezeu. Asa au fost sfintii care au placut lui Dumnezeu. Cititi Vietile lor, ascultati-le, trageti invataminte, urmati-le.
Sfantul Ioan de Kronstadt

Chiralesa


Chiralesa este numele unui om și al unui sat din Carpați. Murind ca erou în timpul războiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie în mijlocul satului, însă consătenii săi nu-l onorează: inima lor e dăruită unui tâlhar, Bogomil, despre care cred că ar deține puteri supranaturale și care nu se folosește de acestea decât pentru a-i batjocori și a-i jefui pe tiranii țării. Generalului Dracopol îi revine sarcina de a-l prinde pe tâlhar. În ochii săi, „puterile lui Bogomil” nu au altă explicație decât complicitatea sătenilor; prin urmare, se hotărăște să-i aresteze pe toți, pentru a-i obliga să-l predea pe bandit. Ajungând în sat, îl află pustiu…

E cel dintâi mister creat de o situație în aparență atât de simplu de rezolvat. Mult mai bogată în necunoscute și turnuri neașteptate decât și-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului și a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirată a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transformă într-o epopee aproape fantastică, într-un imn de o înaltă poezie închinat locurilor și oamenilor din ți­nutul său natal, a căror realitate profundă e referirea constantă la Evanghelie.
Chiralesa, alături de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, încă de la apariția sa (1966), doar la superlativ. Și se va mai vorbi multă vreme de aici înainte…

Captivi în Internet


Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu a pătruns în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund înlăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelec­tuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale.
Scopul studiului nostru […] este acela de a invita la o re­flecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare […]. Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite.
Numai conştientizând gravitatea acestei adevărate mala­dii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza rezistenţa faţă de ele […] şi numai aşa ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării di­mensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s-a pierdut.
Jean‑Claude Larchet

Cheia labirintului căsniciei:
supleţea iubiri


Ferice de cel – sărac cu duhul – care are mereu ceva de învăţat, socotindu-se mereu că nu ştie. Dar ce să faci cu omul care îşi cumpără în fiecare zi părerile sale o dată cu revistele, ziarele şi cărţile? Cum se poate face ca un astfel de om să devină martor, să aducă o mărturie, să facă astfel încât, în apropierea lui fiind, să se simtă o prezenţă?

Omul este asemena lui Dumnezeu, funcţia lui creatoare e incontestabilă; dar omul nu este creator din nimic, el are un material la dispoziţie. Actul său creator este intervenţia ordonatoare, risipirea haosului şi fixarea de semnificaţii.
Mutatis mutandia, cuceririle realizate de activitatea omenească nu devin fecunde, nu devin tezaur real decât prin necontenita funcţiune a discernământului care să separe aurul de tinichea.
Paul Valery spunea: Prostia de a lua un paradox drept o descoperire, o metaforă drept o dovadă, un torent de vorbe ca o sursă de adevăruri de bază şi pe noi înşine ca oracole – este înnăscută în noi. Nu sunt niciodată prost, pentru că ori de câte ori prostul din mine scoate capul îl ucid.
În fond lucrul rămâne aşa: nu este prost cu adevărat decât acela care nu are nicio îndoială că poate fi vreodată. Acesta e serios instalat în prostia lui; uneori iremediabil.
Alexandru Mironescu

Calea spre tine însuți


Aştepţi de zile, de luni, de ani, o anume întâlnire. Dar nu a venit încă. Nu s-a arătat. A întârziat mult, aşa încât ochii au început să sângereze de aşteptare, inima ţi s‑a sfâşiat de nerăbdare. O să-ţi spun eu, chiar dacă te doare: nu va veni. Nu mai aştepta. Nu pentru că te evită, ci pentru că nu poate veni…

Nu va veni niciodată acel sine pe care-l aştepţi de ani şi ani, cu care ţi-ai dat întâlnire. Nu va veni niciodată ziua în care se va arăta înăuntrul tău un sine plăcut, impecabil, fără de păcat, fără cusur. Nu poate veni, pentru că pur şi simplu el nu există.
Începe călătoria chiar dacă nu te simţi pregătit. Chiar dacă nu te simţi perfect, bun şi impresionant… Nu aştepta ca întâi să simţi pentru a dărui. Nu aştepta să te simţi bine şi perfect pentru a trăi.
Dar nu ştiu calea, vei spune. Chiar dacă nu o ştii, nu e nevoie. Când păşeşti, se deschid drumurile şi vezi peste tot ivindu-se cărări.
Tu pur şi simplu nu aştepta să te simţi pregătit pentru a porni. Este o capcană. Porneşte, şi calea te va învăţa. Calea este în toate…

Peripeţiile unui călugăr.
Sfântul Simeon cel desculţ şi cu o singură haină


Sfântul Simeon cel desculţ şi cu o singură haină a trăit în Grecia secolului al XVI-lea, sub călcâiul apăsător al cuceritorilor otomani, care cunoşteau atunci clipele lor cele mai glorioase. La acest ascet neobişnuit, asprimea peste măsură a nevoinţelor (a purtat o singură rasă până la moarte, umblând desculţ fără a ţine seama de locul pe care călca şi de anotimp) se îmbina cu tactul şi delicateţea sufletească proprii Ortodoxiei celei mai autentice.

Fiind unul dintre mărturisitorii şi dascălii care au păstrat aprinsă făclia credinţei în cele mai grele vremuri ale Greciei, a ştiut să propovăduiască şi să transmită învăţătura creştină, stârnind chiar respectul şi admiraţia cuceritorilor musulmani. Istoria sa plină de peripeţii şi de întâmplări minunate oferă exemple de atitudine creştină în tot felul de împrejurări ale vieţii.

Şapte binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu Anania


Arhimandritul Andrei Coroianu, care a avut slujiri de stareţ la mari mânăstiri din Mitropolia Clujului şi care, în prezent, slujeşte la Catedrala Episcopală din Deva, a evocat cu dragoste şi responsabilitate, de-a lungul timpului, lucrarea Mitropolitului Bartolomeu. Toate aceste mărturii, presărate în diverse timpuri şi locuri, sunt, acum, înmănunchiate în această carte. Reuşind să facă un lucru greu, anume să sintetizeze o astfel de personalitate complexă, autorul acestei cărţi aminteşte în mod fericit de şapte binecuvântări de care am avut parte prin prezenţa şi slujirea Înaltului Bartolomeu printre noi: dragostea pentru Adevăr, pentru Cuvânt; ura faţă de minciună şi păcat; Sfânta Scriptură sub forma unei ediţii monumentale diortosite şi lucrate de unul singur; iubirea faţă de Biserică, faţă de tradiţie şi dogme; dragostea faţă de patrie şi neam; darul condeiului şi al rugăciunii; iubirea faţă de sfinţenie. Iată câte daruri! Părintele Andrei, însă, nu s-a mulţumit doar să evoce în mod general aceste binecuvântări, ci a arătat cum s-au articulat ele în lucrarea cu fapta şi cuvântul preaiubitului nostru ierarh mărturisitor transilvan.
Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Chipul nefacut-de-mână
al Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Sfânta Marama


Pentru părinţii noştri pictatul icoanelor era o îndeletnicire plăcută lui Dumnezeu, de aceea căutau pentru aceasta oameni buni, nevoitori în rugăciune şi post. Iconarii tratau cu luare-aminte meseria lor şi, când se apucau de o nouă lucrare, cereau întotdeauna binecuvântarea părintelui lor duhovnicesc, iar scândura şi culorile erau sfinţite negreşit, deseori la sfintele moaşte. O singură icoană însă a fost zugrăvită prin pronie dumnezeiască, cea a Chipului nefacut de mână.

Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul


Ca exponent al tradiției isihaste, Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a încercat să sporească și să adâncească cunoașterea filonului imnografic bisericesc, prezentând într-un opus amplu totalitatea tâlcuirilor existente la canoanele închinate praznicelor împărătești și ale Maicii Domnului și reunind cuvintele patristice, care n-au încetat de-a lungul timpului să împărtășească celor însetați de frumusețe ambrozia și nectarul imnelor bisericești.

Din această antologie, care poartă numele de Eortodrómion (Calea sărbătorilor), vede pentru prima dată lumina tiparului în limba română tâlcuirea canonului „Ziua Învierii”, închinat, după cum și numele însuși o arată, sfintei și măritei zile a Învierii – sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor –, care pentru frumusețea și armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci și a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” și „Împăratul Canoanelor”.
Nici un alt imnograf nu a reușit să formuleze în troparele sale învățătura dogmatică a Bisericii într-un chip atât de precis, acurat, succint, aforistic și ușor de memorat precum Sfântul Ioan Damaschin.

Sfinţii Părinţi despre credință, nădejde și dragoste


Fără credința cea dreptmăritoare în Sfânta Treime, nu este cu putinţă mântuirea creș­tinului.

Fără nădejde în Dumnezeu, orice om se îndreaptă spre adâncul pierzării.
La aceste două virtuți de temelie ale viețuirii creștine, Sfinții Părinți adaugă o a treia, care le întrece pe celelalte două: dragostea, ce își are izvorul în Însuși Hristos.
Cartea de față cuprinde sfaturi folositoare ale Sfinților Părinți din vechime, dar și ale unor vestiți trăitori din vremea noastră, despre taina credinței ortodoxe cea de necuprins cu mintea, constituindu‑se într‑un îndrumar duhovnicesc de mult preţ pe calea mântuirii creștinului în lumea tot mai confuză a zilelor noastre.
O carte folositoare de suflet, așadar, ce poate fi socotită cu adevărat de căpătâi pentru fie­care dintre noi.

Rugăciuni de taină


Creștinul se poate îndeletnici cu aceste rugăciuni  stând în picioare sau șezând, lucrând sau umblând în chilia lui, mergând la culcare până ce-l va fura somnul, stând înăuntru sau pe drum, îndeletnicindu-se astfel în taină cu ele în inima lui; de asemenea, când îngenunchează îndelung la pământ sau stă în picioare, chiar și dacă nu înaintea crucii, amestecând smerenia trupului cu mișcările rugăciunii; căci prin ele va găsi ajutor, ca și din cele pe care și le-a fixat drept regulă și care trebuie rostite dintr-un loc anume, prin ajutorul însemnat pe care-l dau pe loc potrivit stării schimbătoare a gândirii în pacea sau chinul care vin asupra lui; folosindu-se de aceste rugăciuni alcătuite în chip potrivit anume ca să-și afle în ele mângâierea, sufletul se va sfinți și se va umple de harul Duhului.

Din minunile Sfântului Mina


Sfântul vine pretutindeni unde este chemat, dare de foarte multe ori vine şi ajută minunat şi acolo unde nu este cunoscut sau chemat.

S-au adunat în filele acestei cărţi un pâlc de fapte minunate ale Sfântului Mina, o părticică din norul minunilor sale, întâmplate în jurul Bisericii închinate lui, din incinta Facultăţii de Teologie Ilarion V. Felea din Arad.
Multe din minunile pe care Sfântul le-a făcut cu noi s-au scris aici, cărţile nu le-ar fi încăput, altele aşteaptă a se împlini.
Mulţumim Sfântului MIna că atât cât ne-a fost nouă cu putinţă ni s-a făcut cunoscut prin viaţa şi martiriul său, prin biserica sa, în care ne hrănim cu Pâinea Vieţii şi minunile sale pe care le face mereu nouă.
Pr. Ştefan Negreanu

Vasul pocăinţei.
Viaţa minunată a noului mucenic Agathanghelos


Lepădătorii de Hristos care s-au pocăit sunt
mucenici autentici, şi Biserica îi cinsteşte, fiindcă, după cum scrie Sfântul Nicodim Aghioritul: „Să se lepede cineva de Hristos nu este atât de grav, cât să rămână în această lepădare… Iar mucenicia nu înseamnă doar iertare de păcate, ci şi sfinţenie, slavăşi cinstire cerească. De aceea credincioşii se închină la moaştele mucenicilor, socotindu-le sfinte”.
Noii mucenici sunt cei umiliţi, cei omorâţi, „care strălucesc ca soarele în noaptea sclaviei, ca nişte ancore statornice pe vreme de furtună”, şi după cum menţionează I. Anastasiou: „Biserica şi credinţa noastră nu au legătură cu autoritatea şi puterea şi nu le cunosc. Se întâmplă contrariul. Se sprijină pe cei săraci, pe cei chinuiţi, pe cei smeriţi, pe cei omorâţi, pe cei care par să fi fost biruiţi. Moaşte ale mucenicilor sunt puse în piciorul Sfintei Mese.
Întreaga Biserică se întemeiază pe cei smeriţi, pe cei ucişi pe nedrept. De altfel, pe ce altceva să se sprijine, de vreme ce-L avem ca Stăpân şi Mântuitor al nostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care oamenii din vremea Sa L-au răstignit ca pe un nelegiuit? Aceste lucruri simple nu le-am înţeles, şi de aceea unii cred că şi în Biserică vor primi autoritate şi putere”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comenteaza acest articol:






  • construimcatedrala.ro
  • Vizitati-ne si pe facebook
  • Tur Virtual Biserica Sfantul Iosif Marturisitorul
  • Categorii

  • Disponibilă la "Casa Cărții"


  • Articole recente

  • Arhive